Sâmbătă, la ora 14.30, poliţiştii Secţiei 10 Poliţie Rurală Păltinoasa au pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Gura Humorului, la 14 ianuarie 2014, pe numele unui tânăr de 24 ani, din comuna Păltinoasa, condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de viol la executarea a 5 ani și 2 luni închisoare.
Cel în cauză a fost identificat de poliţişti, fiind reţinut, escortat și introdus în arestul IPJ Suceava.
Condamnatul figura urmărit naţional prin dispoziţia IGPR din 15 ianuarie 2014 şi urmărit internaţional din 17 februarie 2014.