Agenţii Postului de poliție Vama au fost sesizați, miercuri, de o localnică de 21 ani, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras bunuri din autoturismul parcat în curtea locuinței sale.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că femeia a parcat autovehiculul în curtea locuinței sale fără să-l asigure, iar ulterior a observat că din interior i-au fost sustrase DVD-ul auto şi stația de emisie-recepție, în valoare de 600 lei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliţiei.