Marţi, la ora 16.25, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată despre faptul că pe strada I.L. Caragiale, din localitate, unui tânăr i-a fost furat a un telefon mobil.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că victima, în vârstă de 22 de ani, din municipiul Rădăuţi, s-a întâlnit într-un mijloc de transport cu o minoră de 17 ani şi doi tineri necunoscuţi, cu care a intrat în discuţie, iar după ce au coborât, au mers împreună într-un bar din zona gării Ițcani.
De aici, cei patru s-au deplasat spre staţia de autobuz din apropierea pasarelei Iţcani, urmând ca victima să ia un autobuz spre municipiul Rădăuţi, ocazie cu care, la solicitarea tinerei din grup, partea vătămată i-a înmânat telefonul pentru a suna o prietenă, după care unul dintre bărbaţi a luat telefonul și a fugit.
„Tânăra a fost identificată de polițiști ca fiind din comuna Todireşti, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta şi în vederea identificării bărbatului care şi-a însuşit telefonul mobil”, se precizează în comunicatul poliţiei.