Un bărbat de 45 de ani, din comuna Izvoarele Sucevei, a sesizat poliția marţi, la ora 23.14, despre faptul că o suspectează pe concubina sa că i-a sustras din garsoniera situată în municipiul Suceava mai multe bunuri.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că cei doi au închiriat o garsonieră în municipiul Suceava, iar marţi seara, când s-a întors din comuna Izvoarele Sucevei la garsonieră, bărbatul a constatat că femeia era plecată, iar din casă lipsesc bunuri electrocasnice, în valoare de 520 lei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt”, se precizează în comunicatul poliţiei.