O bătrână de 85 de ani a fost accidentată în timp ce traversa un drum fără să se asigure, ea decedând la spital patru ore mai târziu.
Luni, la ora 16.56, pe un drum comunal neclasat din comuna Todireşti, un tânăr de 24 ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea o autoutilitară, a surprins şi accidentat grav o localnică de 85 ani, care s-a angajat în traversarea părţii carosabile prin loc nemarcat şi fără să se asigure. Ulterior, la ora 20.50, victima a decedat la Urgenţele Spitalului Judeţean Suceava
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliţiei.