Un muncitor în vârstă de 51 de ani a suferit un accident de muncă în această dimineaţă în timp ce executa lucrări la un calorifer aflat în incinta SC Termica SA Suceava.
Bărbatul, care lucrează la această societate de aproape 26 de ani ca lăcătuş, a fost neatent în timp ce lucra cu un polizor de colţ (fainer în limbaj popular) şi şi-a tăiat o arteră din zona antebraţului unei mâini.
„Noi am chemat imediat ambulanţa, care i-a aplicat un garou şi i-a oprit parţial sângerarea, iar apoi l-au transportat la Spitalul Judeţean Suceava. Sperăm să nu fie ceva foarte grav, da verdictul îl vor da medicii”, a precizat Ovidiu Dumitrescu, directorul Termica Suceava.