Refuzul unui taximetrist de a transporta patru persoane s-a soldat cu o bătaie şi două maşini avariate, totul petrecându-se într-o staţie de taxi de pe bulevardul 1 Decembrie 1918 din municipiul Suceava.
Duminică, la ora 09.30, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 despre faptul că, într-o stație taxi de pe bdul 1 Decembrie 1918 din localitate, este un scandal.
La faţa locului s-a deplasat o patrulă de poliţie, care a identificat doi bărbaţi, de 37 şi 31 ani, şi două femei, de 26 ani și 39 ani, toţi din municipiul Suceava.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că cei patru au solicitat unui taximetrist să-i transporte până într-o locaţie, dar au fost refuzați pe motiv că taximetristul l-ar fi cunoscut pe unul din clienţi că este rău platnic. Din această cauză, între cei patru și taximetrist a izbucnit un scandal, lovindu-se reciproc.
Totodată au fost lovite și avariate taxiul și autoturismul aparținând unei firme de pază, parcat în imediata apropiere.
„Reprezentantul firmei de pază și taximetristul au depus plângere pentru comiterea infracțiunii de distrugere, iar femeia de 26 de ani a depus plângere împotriva taximetristului, pentru comiterea infracțiunii de lovire. Cercetările continuă în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului”, se precizează în comunicatul poliţiei.