Miercuri, la ora 10.36, pe strada Mihai Viteazul din municipiul Rădăuți, un bărbat de 75 de ani, din comuna Volovăț, aflat pe o bicicletă, ajungând la intersecția cu strada Bogdan Vodă, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus pe drumul cu prioritate de un bărbat de 34 de ani, din orașul Milișăuți, intrând în coliziune cu acesta.
Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a biciclistului.
„Atât conducătorul auto cât și biciclistul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri, după care conducătorului auto i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliţiei.