Incendiu la o casă din localitatea Chiril
Joi, 13 Februarie 2014 (19:04:00)Detaşamentul de pompieri Vatra Dornei şi lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Crucea au intervenit joi cu trei autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la locuinţa Angelei G., în satul Chiril, comuna Crucea, anunţat la 112 la ora 13:43.La sosirea pompierilor, ardeau acoperişul şi mansarda casei, existând pericolul de propagare la întreaga clădire.Incendiul a fost lichidat la ora 15:25.Au ars acoperişul casei şi pereţii mansardei, pe o suprafaţă totală de aproximativ 100 de metri pătraţi, bunuri de uz casnic, mobilier şi materiale textile. Flăcările au degradat pereţii portanţi ai locuinţei.„Cel mai probabil, incendiul a izbucnit prin efect termic, din cauza coşului de fum neprotejat corespunzător faţă de materialele combustibile”, se precizează în comunicatul pompierilor.Forţele de intervenţie au reuşit să salveze restul locuinţei. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti.
În lipsa unui acord scris din partea
Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului
Incendiu la o casă din localitatea Chiril.
Vizualizări articol: 806 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot Incendiu la o casă din localitatea Chiril5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.