Duminică, la ora 22.40, poliţiştii Postului Șerbăuți au fost sesizați despre faptul că la Spitalul Județean Suceava a fost internat Marian R., de 22 ani, din judeţul Botoşani, victima unei agresiuni.
Din cercetări polițiștii au stabilit faptul că duminică seară, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice, tânărul s-a dus la o terasă din localitate, unde, în urma unui conflict spontan cu Vasile H., de 21 ani, localnic, l-a lovit cu palma peste față, iar acesta a ripostat, lovindu-l în zona capului.
„Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând să se dispună procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.