Vineri, în jurul orei 09.50, pe strada Ecaterina Teodoroiu din municipiul Suceava, Mihai O.,de 47 ani, din localitate, după ce a parcat autoturismul pe trotuar și a coborât, a observat că autoturismul condus de Cătălin B., de 25 ani, din localitate, a derapat din cauza carosabilului acoperit cu gheaţă şi se îndrepta spre autoturismul său.
Pentru a evita coliziune între autoturisme, bărbatul de 47 de ani s-a interpus între cele două maşini, fără a putea evita coliziunea, fiind accidentat uşor.
„Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, şi li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliţiei.