Prinşi în timp ce cărau cu două căruţe 2.500 de kg de ţeavă furată
Joi, 30 Ianuarie 2014 (15:56:58)Miercuri, în jurul orei 16.30, membrii unui echipaj de jandarmerie au depistat, pe o stradă din Zona Industrială Valea Sucevei, două atelaje hipo care transportau mai multe ţevi metalice. Jandarmii au constatat că în cele două atelaje hipo se aflau 6 persoane, din localitățile Suceava, Câmpulung Moldovenesc şi Dumbrăveni, cu vârsta cuprinsă între 24 şi 54 de ani. În urma verificărilor, a rezultat faptul că persoanele în cauză au observat pe un teren aflat în apropierea staţiei de epurare a municipiului Suceava o conductă dezafectată, pe care au tăiat-o în 15 bucăţi cu lungimea cuprinsă între 2 şi 6 metri. Au încărcat țevile în două căruţe şi s-au îndreptat către un centru de colectare a fierului vechi în vederea valorificării.Cantitatea de aproximativ 2.500 kg de material feros a fost predată către societatea care asigură serviciul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare în municipiul Suceava. „În cauză au fost întocmite actele de constatare privind săvârşirea unei fapte susceptibile de a fi infracţiunea de furt calificat, iar dosarul urmează să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava în vederea continuării cercetărilor”, se precizează în comunicatul Jandarmeriei Suceava.
Vizualizări articol: 3223 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi Prinşi în timp ce cărau cu două căruţe 2.500 de kg de ţeavă furată5.052
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.