Poliţiştii suceveni au găsit la Paşcani un cal furat dintr-un grajd din Vadu Moldovei.
Miercuri, la ora 10.00, Postul de poliţie Vadu Moldovei a fost sesizat de Constantin S., de 61 ani, din judeţul Iaşi, care locuieşte fără forme legale în comuna Vadu Moldovei, cu privire la faptul că în noaptea precedentă persoane necunoscute i-au sustras din grajd un cal în valoare de circa 3.000 lei.
În urma măsurilor întreprinse de polițiștii, s-a stabilit că principalii suspecţi sunt Marcel M., de 23 ani, din comuna Baia, şi Adrian M., de 29 ani, cu domiciliul în judeţul Arad, care locuieşte fără forme legale în comuna Baia și care s-au deplasat în municipiul Paşcani, judeţul Iaşi, cu un atelaj hipo, la care aveau legat un alt cal.
Polițiștii suceveni s-au deplasat în municipiul Paşcani, unde i-au fost identificat pe cei doi suspecți şi împreună cu poliţişti din cadrul Poliției Pașcani, s-au deplasat la locuința lui Bogdan M., unde a fost găsit calul părții vătămate.
Autorii și-au recunoscut fapta, iar cu ocazia extinderii cercetărilor, polițiștii au mai stabilit faptul că în aceeași noapte cei doi suspecți au sustras din grajdul lui Florin Ş., de 46 ani, din comuna Vadu Moldovei, un căpăstru pe care l-au folosit pentru a lega calul furat de la cealaltă parte vătămată.
Prejudiciul în sumă de 3.060 lei a fost recuperat în totalitate.
„Cei doi autori sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și violare de domiciliu”, se precizează în comunicatul poliţiei.