Întâlnire-dezbatere între un grup de elevi şi un fost deţinut politic
Miercuri, 29 Ianuarie 2014 (13:36:38)de Tiberiu COSOVAN
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)La Muzeul de Istorie Suceava, care etalează expoziţia documentară cu genericul „Securitatea, instrument al dictaturii”, are loc joi, 30 ianuarie, la ora 11.30, o întâlnire-dezbatere legată de tematica expoziţiei.Întâlnirea-dezbatere, la care participă un grup de elevi de la Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” Suceava, îndrumaţi de prof. Doina Ciobanu, îl are ca invitat special pe artistul plastic bucovinean Radu Bercea, fost deţinut politic, supravieţuitor al închisorilor comuniste şi al coloniilor penitenciare de muncă din Balta Brăilei.Expoziţia „Securitatea, instrument al dictaturii”, realizată de Muzeul Bucovinei şi Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, prezintă pe 45 de panouri, într-o formă accesibilă şi sintetică, informaţii şi documente care vizează istoria şi activitatea Securităţii.Radu Bercea este autorul unui ciclu de lucrări de grafică intitulat „Meoria retinei gulagului românesc”. Cu acest prilej, participanţii vor viziona şi filmul documentar intitulat „Supravegheat de securitate în anii 70-80”, în regia lui Nicolae Mărgineanu.
Vizualizări articol: 2015 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi Întâlnire-dezbatere între un grup de elevi şi un fost deţinut politic5.052
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.