Un incendiu foarte puternic a izbucnit duminică dimineaţă, în jurul orei 5.00, la vila proprietarului pensiunii Bogdăneasa din Gura Humorului. Din primele date de anchetă ale pompierilor rezultă că incendiul a pornit de la centrala locuinţei, după care s-a extins la acoperiş.
La faţa locului au intervenit pompieri de la Garda de Intervenţie Gura Humorului şi de la Detaşamentele Suceava, Fălticeni şi Câmpulung Moldovenesc.
Plutonierul adjutant Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, a descris intervenţia extrem de dificilă: „Se intervine cu sursă de apă aflată de la o distanţă de 3 kilometri, adusă cu autospecialele care intervin la faţa locului. La primele ore ale intervenţiei pompierii militari au lucrat la o temperatură de -15 grade Celsius”, a declarat Alin Găleată.
Duminică, la ora 10.00, pompierii încă interveneau la faţa locului, focul fiind localizat, însă nu stins în totalitate.
Primul etaj al vilei şi acoperişul casei din lemn au fost distruse în totalitate.
Pompierii au estimat că focul a fost extins pe o suprafaţă de 300 de mp.
Un alt puternic incendiu a izbucnit duminică, în jurul orei 9.40, la o gospodărie din satul Şerbăneşti, comuna Zvoriştea. Aici a luat foc un depozit de animale şi un depozit de furaje.