Poleiul a dat mari bătăi de cap şoferilor în dimineaţa zilei de marţi. După ce în seara zilei de luni drumul european E 576, care leagă Suceava de Vatra Dornei, a fost blocat timp de trei ore din cauza unui tir care s-a pus de-a curmezişul, marţi dimineaţă şi alţi şoferi au trăit periculos.
Cele mai multe probleme s-au înregistrat pe drumul dintre Suceava şi Ipoteşti. Patru maşini au derapat şi au intrat în şanţ, din fericire fără a se înregistra victime.
Şoferii acuză faptul că drumarii nu au intervenit la timp pentru a împrăştia material antiderapant, iar carosabilul era sticlă. De altfel, toate cele patru maşini care au derapat circulau cu viteză redusă, iar pagubele au fost minime.
Carosabilul s-a transformat în patinoar în jurul orei 7.30, când burniţa care a curs din ceaţa densă din zona Ipoteşti a îngheţat, toate cele patru accidente înregistrându-se imediat după această oră.