Persoane necunoscute au spart în noaptea de duminică spre luni trei geamuri de la o vulcanizare din cartierul Obcini al municipiului Suceava.
Luni dimineaţă, la ora 05.50, Daniela A., din comuna Şcheia, a sesizat poliția prin 112 despre faptul că, în noaptea de duminică spre luni, persoane necunoscute au distrus mai multe geamuri de la vulcanizarea pe care o administrează, situată în cartierul Obcini din municipiul Suceava.
Polițiștii deplasați la faţa locului au constatat că vulcanizarea are distruse prin spargere 3 geamuri termopan, de la două ferestre și de la ușa de acces.
Valoarea pagubelor a fost estimată de proprietară la aproximativ 500 lei.
„Partea vătămată nu reclamă sustragerea de bunuri sau valori și nu s-au constatat urme de răvășire a bunurilor din interior. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere”, se precizează în comunicatul poliţiei.