300 de câini comunitari din Suceava ar putea pleca în fiecare lună spre Germania
Luni, 20 Ianuarie 2014 (17:55:34)de Dan COMAN
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)O fundaţie din Germania este dispusă să adopte lunar 300 de câini fără stăpân de pe străzile din Suceava. Anunţul a fost făcut de consilierul local sucevean şi preşedinte al Asociaţiei „Pro Anima” Suceava, Doiniţa Cocriş, care a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul PSD, că va continua să încerce să rezolve problema câinilor comunitari fără creşterea sumelor alocate de primărie în acest scop. Cocriş a precizat că până în momentul de faţă această fundaţie pentru protecţia animalelor din Germania adopta lunar aproximativ de 80 de câini fără stăpân. „Voi încerca în continuare să nu punem o presiune suplimentară pe bugetul Sucevei. Vrem să încercăm să rezolvăm această problemă prin atragerea de asociaţii din străinătate”, a explicat Doiniţa Cocriş. Ea a arătat că fundaţia din Germania este dispusă să adopte toţi câinii care vor fi strânși în următoarele luni de pe străzile din Suceava. „Toţi câinii care se vor prinde într-o lună de zile vor pleca la adopţii în străinătate. Şi nu vom avea nici un cost cu această activitate. Ei pleacă legal, cu aprobarea Direcţiei Sanitar Veterinare”, a mai spus consilierul local al PSD.
Vizualizări articol: 1418 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi 300 de câini comunitari din Suceava ar putea pleca în fiecare lună spre Germania5.052
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.