Democrat-liberalii rădăuțeni trag un semnal de alarmă vizavi de valoarea exagerat de mare a facturilor la încălzire pe care le-au primit cei care sunt racordați la sistemul centralizat și solicită organelor abilitate efectuarea de verificări.
Liderul grupului PDL din Consiliul Local Rădăuți, Mirela Todorese, a arătat că deși în această iarnă temperaturile exterioare au fost destul de blânde operatorul de termoficare, Servicii Comunale, a facturat către populație pentru luna decembrie sume cuprinse între 600 de lei pentru un apartament cu două camere și 980 de lei pentru un apartament cu patru camere. ”Prețul la energia termică este practic dublat de Servicii Comunale comparativ cu anul trecut, când a fost o iarnă grea, cu multe grade sub zero și zăpadă abundentă”, a subliniat Mirela Todorese.
Ea a arătat că operatorul serviciului public de termoficare a apelat la ”o șmecherie”, facturând în luna noiembrie 2013 un consum de o gigacalorie pentru apartamentele cu două camere pentru ca, paradoxal, în luna decembrie, pentru aceleași spații locuibile să factureze un consum de 2,4 gigacalorii. Democrat-liberala a adus aminte că operatorul a solicitat majorarea prețului gigacaloriei, lucru pe care deliberativul local nu l-a aprobat.
( 6 feb 2014, 07:21:47