O bătrână de 79 de ani a fost înşelată de un fals angajat al unei societăţi de utilităţi publice, care i-a cerut 170 de lei pentru că i-a verificat instalaţiile din casă.
Joi, la ora 15.30, Eugenia H., de 79 de ani, din municipiul Suceava, a sesizat poliția despre faptul că miercuri, în timp ce se afla la domiciliu, a fost înşelată de o persoană necunoscută cu suma de 170 lei.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că la domiciliul victimei s-a prezentat o persoană necunoscută de sex bărbătesc, care sub pretextul că este angajat al unei societăți de utilități publice, trebuie să efectueze revizia instalaţiilor sanitare din apartament.
Acesta a intrat în apartament şi a mers în baie, dormitor şi sufragerie şi s-a uitat la instalaţii, după care i-a solicitat părţii vătămate suma de 170 lei.
Partea vătămată a înmânat suma solicitată după care, fără a elibera vreo chitanţă în acest sens, cel în cauză a ieşit din apartament.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune”, se precizează în comunicatul poliţiei.