Postul de poliţie Fundu Moldovei, a fost sesizat sâmbătă, la ora 09.47, prin 112, de Neculai C., de 67 ani, localnic, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras din locuinţă circa 10.000 de lei.
Din cercetări s-a stabilit că în intervalul orar 06.00-07.00, reclamantul, împreună cu soţia sa, se afla la treburile gospodăreşti, moment în care persoane necunoscute au pătruns în casă pe uşa neasigurată, au intrat în dormitor de unde dintr-un bufet au sustras banii.
În urma măsurilor întreprinse, a fost identificat autorul în persoana lui Stelian U., de 18 ani, localnic, vecin cu reclamantul, acesta a recunoscut fapta comisă şi a declarat că a sustras suma de 11.500 lei sâmbătă dimineaţă şi că din aceeaşi locuinţă a mai sustras 1.000 lei în dimineața zilei de 09.01.2014, asupra sa fiind găsită suma de 9.805 lei, restul declarând că i-a cheltuit.
Cu ocazia extinderii cercetărilor, s-a mai stabilit că tânărul a mai săvârşit trei furturi pe raza comunei Fundu Moldovei, în ultimii patru ani, fapte înregistrate iniţial cu autor necunoscut.
„Procurorului de serviciu a dispus ca Stelian U. să fie cercetat în stare de libertate”, se precizează în comunicatul poliţiei.