În prima zi din an, la ora 15.00, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată de Lorena K., de 39 ani, localnică, despre faptul că în noaptea de Revelion persoane necunoscute i-au sustras telefonul mobil, în valoare de circa 1.600 lei, în timp ce se afla în incinta unui club din municipiul Suceava.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în jurul orei 01.00 reclamanta a mers în club pentru a petrece de Revelion, iar în jurul orei 02.00, când a revenit la masă după ce a dansat, a constatat lipsa telefonului.
„S-au dispus măsuri pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliţiei.