Sâmbătă dimineaţa, la ora 05.40, Alexandru P., de 29 de ani, din judeţul Bistrița-Năsăud, a condus autoturismul în incinta unei staţii peco din municipiul Suceava şi la efectuarea manevrei de mers înapoi a acroşat cu partea din spate a autoturismului pompa de alimentare, avariind-o uşor, pagubele fiind minore.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,80 mg/l alcool pur în aer expirat, fapt pentru care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„I s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.