Școala Gimnazială „Dimitrie Pacurariu” Șcheia a derulat în perioada 6-19 decembrie proiectul ”Crăciun Magic”. Potrivit infomațiilor furnizate de Iuliana Buzuleac, economistul școlii, proiectul s-a desfășurat pe trei secțiuni.
”Prima secțiune, atelierul <Făurarii moșului>, în care am confecţionat ornamente din deşeuri textile și hârtie pentru bradul de Crăciun al școlii desfășurate de clasele a VIII-a și a IV-a B și coordonate de prof. Alina Lăzăreanu și prof. Croitor Viorica. A doua secțiune, campania <Nu există copilărie fără Crăciun>, prin care am strâns donaţii de la angajaţii unor instituţii publice, precum Trezoreria Municipiului Suceava, Direcţia de Finanţe Suceava, Primăria comunei Şcheia, Poliţia comunei Şcheia, Darex Auto și de la angajaţii și elevii școlii noastre și ai altor școli partenere. În fine a treia secțiune, serbarea de Crăciun pe care am ținut-o pe 20 decembrie, unde pe lângă frumoasele colinde cântate de toate clasele s-a prezentat și sceneta <Fetița cu chibrituri> după povestea cu acelaşi titlu de Fr. Grim”, a declarat Iuliana Buzuleac.
Aceasta a ținut să mulțumească tuturor voluntarilor care au pus umărul la campania școlii și care ”au ajutat să facem posibil acest gest umanitar pentru copiii aflaţi în nevoie care au avut anul acesta un Crăciun Magic”.