Iluminatul de pe poarta de intrare în judeţ din Drăguşeni a fost refăcut
Vineri, 20 Decembrie 2013 (17:33:37)de Dan COMAN
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Luminile de pe poarta de intrare în judeţul Suceava din comuna Drăguşeni, de pe DN 2, strălucesc din nou. Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, a anunţat că începând de vineri funcţionează noul sistem de iluminat de pe poarta tradiţională de la intrarea în judeţ. Sinescu a spus că vechile becuri au fost înlocuite în totalitate cu un sistem de iluminat cu leduri. „Pentru că erau probleme legate de iluminatul acelei porţi, s-a reuşit montarea unor echipamente cu leduri, astfel încât s-a redus şi consumul de energie electrică. Este un element important de la intrarea în judeţ şi trebuie să avem o imagine bună de întâmpinare pentru turişti”, a precizat Florin Sinescu. Pe poarta de intrare în judeţ de la Drăguşeni este scris „Suceava, ţinut al mănăstirilor” şi îndemnul „Hai în Bucovina!”.
Vizualizări articol: 2673 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot Iluminatul de pe poarta de intrare în judeţ din Drăguşeni a fost refăcut5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.
(20 dec 2013, 20:43:18