Miercuri, la ora 09.30, Mihai O., de 52 de ani, din municipiul Fălticeni, a sesizat poliția despre faptul că în cursul dimineţii a găsit autoturismul fiului său având geamurile distruse.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că partea vătămată şi-a lăsat autoturismul în parcarea amenajată în spatele blocului de pe strada 2 Grăniceri, unde acesta domiciliază, iar în cursul dimineţii tatăl său a găsit autoturismul având parbrizul, luneta şi geamurile laterale distruse.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliţiei.