Duminică, în jurul orei 18.55, DN 17, în afara localităţii Pojorâta, zona Mestecăniş, Dumitru C., de 48 ani, din comuna Vicovu de Jos, în timp ce conducea o autoutilitară care tracta o remorcă, datorită faptului că nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă periculoasă spre dreapta, pe un carosabil acoperit cu mâzgă, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe sensul opus şi a intrat în coliziune laterală cu un autotractor care tracta o semiremorcă, condus de Sergiu P., de 50 ani, din Republica Moldova.
În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a şoferului Dumitru C. şi a pasagerilor Marian G., de 32 ani, şi Maria B., de 54 ani, din comuna Putna, ce se aflau în autoutilitară.
„Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliţiei.