Măsuri impuse de Prefectură pentru evitarea problemelor în preajma sărbătorilor de iarnă
Luni, 16 Decembrie 2013 (13:49:13)de Tudor IONESCU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, a stabilit luni împreună cu reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii de control, dar şi ai celor care se ocupă de ordinea şi liniştea publică, măsurile care vor fi luate în perioada următoare astfel încât să fie evitate pe cât posibil apariţia problemelor în preajma sărbătorilor de iarnă. Comerţul cu produse de origine animală va primi atenţia cea mai importantă din partea organelor de control. Direcţia Sanitar Veterinară, a spus Sinescu, va monitoriza cu mare grijă târgurile, pieţele şi oboarele, iar medicii veterinari vor face analizele pentru depistarea trichinelozei la animalele care sunt abatorizate în gospodăriile populaţiei pentru a preveni orice risc de îmbolnăvire. „Totodată Direcţia de Sănătate Publică va realiza verificări la pensiunile care organizează programe de Crăciun şi de Revelion pentru a vedea dacă se respectă condiţiile igienico-sanitare. Poliţia va monitoriza traficul mai ales în zilele de 22, 23 şi 24 decembrie, zile în care turiştii sunt aşteptaţi în judeţ pentru ca ei să ajungă în cele mai bune condiţii la locurile unde îşi vor petrece sărbătorile”, a declarat Sinescu. De asemenea, la fiecare eveniment vor fi prezente ambulanţe SMURD de tip B şi maşini de intervenţii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.
Vizualizări articol: 1193 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot Măsuri impuse de Prefectură pentru evitarea problemelor în preajma sărbătorilor de iarnă5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.