Concursul judeţean „Colind de Crăciun”, ediţia a III-a
Luni, 16 Decembrie 2013 (15:19:05)Asociaţia de ajutorare a copiilor şi tinerilor dotaţi, talentaţi şi din sistemul de protecţie a copilului aflat în dificultate „EUROACTIV” Suceava, în parteneriat cu Palatul Copiilor – Suceava, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului Suceava, organizează în perioada 20-22 decembrie concursul judeţean „Colind de Crăciun”, ediţia a III-a, între unităţile de învăţământ sucevene din mediul rural şi Centrele de Plasament sucevene.Fiecare grup participant va interpreta câte 2 colinde în maxim 5 minute. Categorii de grupe sunt: Caterogia claselor I – IV; Categoria claselor V – VIII; Categoria claselor IX– XII.Scopul acestui concurs este „Şanse egale pentru toţi copiii”, evitând fenomenul de marginalizare a copiilor din sistemul de protecţie a copilului aflat în dificultate, cât şi a celor din comunităţi defavorizate.La acest eveniment vor participa elevii din Centrele de Plasament sucevene şi 21 unităţi şcolare care şi-au confirmat participarea, însumând aproximativ 500 elevi.Acţiunea va avea loc sâmbătă, 21 decembrie, începând cu ora14.00, la etajul Iulius Mall - Suceava.
Vizualizări articol: 1583 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 3 voturi Concursul judeţean „Colind de Crăciun”, ediţia a III-a5.053
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.