Vineri, la ora 10.00, pe DN 17, Şoseaua Humorului din comuna Şcheia, Ilie B., de 24 ani, din comuna Cornu Luncii, în timp ce conducea o autoutilitară, în momentul în care a ajuns la trecerea de pietoni din zona pasarelei CFR a circulat foarte aproape de trotuarul din partea dreaptă a sensului său de mers şi l-a acroşat cu oglinda retrovizoare din partea dreaptă pe Haralambie R., de 77 ani, din oraşul Broşteni, pieton, care se afla pe trotuar, accidentându-l uşor.
„Atât conducătorul auto, cât şi victima au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliţiei.