Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Suceava a efectuat luna trecută un număr de 445 controale, din care 329 în domeniul relaţiilor de muncă şi 116 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, iar pentru deficienţele constatate au aplicat 223 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 261.500 lei. Așa indică un raport făcut public de șeful ITM Suceava, Romeo Butnariu.
Printre deficiențele constatate în domeniul relațiilor de muncă se numără primirea la muncă a unui număr de 11 persoane fără a avea încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă, anterior începerii raporturilor de muncă, nerespectarea prevederilor legale privind acordarea concediilor de odihnă, privind repausul săptămânal și munca suplimentară, nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de fiecare salariat. Pentru ”muncă la negru” un număr de 9 agenți economici suceveni la care au fost depistate 11 persoane care lucrau fără forme legale au fost sancționați cu amenzi în valoare de 100.000 de lei.