Luni, în jurul orei 13.40, Postul de poliție Coșna a fost sesizat despre faptul că la un bar din satul Valea Bancului, Vasilică C., de 23 ani, localnic, l-a împins pe Ilie D., de 37 ani, din comuna Dorna Candrenilor, care a căzut și s-a lovit la cap.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că cei doi au consumat băuturi alcoolice în incinta barului din satul Valea Bancului, împreună cu alți doi colegi de muncă. Pe fondul consumului de băuturi alcoolice, între Vasilică C. și Ilie D. a avut loc o discuție contradictorie, timp în care cei doi s-au ridicat de la masă, iar Vasilică C. l-a prins de haine pe Ilie D., a deschis ușa de la intrarea și l-a împins afară, acesta din urmă s-a dezechilibrat și a căzut pe spate pe terasa betonată din fața barului, lovindu-se la cap.
Victima a fost preluată și transportată la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde a rămas internat pentru investigații.
„Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracțiunii de loviri sau alte violențe, încadrarea faptei urmând a fi stabilită în funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale acordate victimei”, se precizează în comunicatul poliţiei.