Noua pârtie de schi din Gura Humorului va fi deschisă în data de 20 decembrie a.c., a anunţat primarul acestui oraş, Marius Ursaciuc. El a precizat că pârtia este destinată schiorilor începători, are o lungime de 550 de metri, lăţimea de 60 de metri şi o înclinaţie de 20%. Ursaciuc ne-a declarat că la noua pârtie a fost finalizată montarea instalaţiei de teleschi, care va avea o capacitate de 700 de persoane/oră.
„Realizarea acestei pârtii de începători, mult mai scurtă decât pârtia Şoimul, ne dă garanţia că în condiţii meteo normale, fără ninsori, vom putea garanta începerea sezonului de schi în Gura Humorului în data de 20 decembrie”, a spus Marius Ursaciuc. El a adăugat că investiţia în noua pârtie a fost de 98.000 de euro, sumă alocată în totalitate de la bugetul local. Pârtia de schi pentru începători va avea acelaşi punct de plecare cu pârtia Şoimul, însă va coborî pe un alt traseu, spre Nord-Vest, către podul din Voroneţ. Pentru a ajunge la punctul de plecare al pârtiei pentru începători se va folosi instalaţia de telescaun existentă, până în zona superioară a pârtiei Şoimul. Noua pârtie va putea fi înzăpezită cu tunuri de zăpadă.