Duminică, la ora 13.30, polițiștii l-au prins în flagrant pe I.S., de 17 ani, din oraşul Dolhasca, care a pătruns în interiorul apartamentului aparţinând lui Corneliu D., de 46 ani, din municipiul Suceava, pe ușa principală de acces, lăsată neîncuiată, de unde a sustras un portofel în care se afla suma de 200 euro şi 300 lei, cartea de identitate, permisul de conducere al proprietarului şi două carduri bancare. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
„În baza probatoriului s-a dispus reţinerea suspectului pe o perioadă de 24 ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava cu propunere de arestare preventivă. Minorul a fost introdus în arestul IPJ Suceava”, se precizează în comunicatul poliţiei.