Preşedintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, a anunţat că fermierii suceveni au început să primească avansul din subvenţile pe suprafaţă. Alexandru Băişanu a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că plăţile pe suprafaţă au început să se facă începând cu data de miercuri, 16 octombrie a.c., fermierii primind momentan un avans de 61 de euro/hectar. El a precizat că după data de 1 decembrie 2013, fermierii vor primi şi diferenţele de bani până la 160 de euro/hectar, cât reprezintă valoarea de anul acesta a subvenţiei pe suprafaţă.
Liderul liberalilor suceveni a arătat că plăţile pe suprafaţă vor fi achitate integral până în martie 2014.
„În urma negocierilor, României i-a fost alocată de la Fondul European pentru Garantare în Agricultură o sumă de 1,403 miliarde de euro, cuantumul maxim al plăţilor la hectar fiind de 139,17 euro. La această sumă Guvernul a alocat o sumă suplimentară de 21 de euro/hectar de la bugetul naţional”, a explicat preşedintele PNL Suceava.