Marţi, la ora 15.30, un agent de poliţie din cadrul Postului Panaci l-a prins în flagrant pe un bărbat de 45 de ani, în timp ce fugea din casa în care intrase pentru a fura.
Se pare că, după ce victima, Aurel U., de 77 ani, din comuna Panaci, și soția sa au plecat de acasă, Gheorghe D., de 45 ani, din municipiul Vatra Dornei, cunoscut cu antecedente penale pe linia furturilor din locuință, a forțat cu un levier ușa de la intrare în locuința părții vătămate, a pătruns în interior și a început să caute sume de bani, moment în care bătrânul a revenit la domiciliu.
Atunci suspectul a părăsit locul faptei în fugă, sub privirile celor doi soți, care au alertat câteva persoane și un agent de poliție ce se afla în zonă în executarea sarcinilor de serviciu și care l-a somat, prins, încătușat și condus la sediul Postului de poliţie Panaci.
Cu ocazia controlului corporal, asupra lui Gheorghe D. a fost găsit un binoclu și un aparat cu ultrasunete destinat intimidării câinilor, bunuri cu care acesta a fost depistat de polițiști și în luna iulie 2013, pe raza comunei Dorna Candrenilor.
„Întrucât bărbatul este bănuit de comiterea mai multor furturi din locuință, atât pe raza municipiului Vatra Dornei cât și pe raza comunelor arondate, cercetările vor fi extinse în vederea stabilirii întregii activității infracționale”, se precizează în comunicatul poliţiei.
În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunii de tentativă de furt calificat şi reținerea pe o perioadă de 24 de ore a suspectului, acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei cu propunere de arestare preventivă și solicitarea autorizației de percheziție domiciliară.