Un lot de 12,5 tone de miere de albine, cantitate trimisă de Uniunea Europeană în judeţ în contul ajutoarelor alimentare pentru persoanele sărace, va fi retras de la distribuţie din cauza unor probleme de conformitate privind calitatea.
După cum a precizat Eugen Mogoş, directorul executiv al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Suceava, instituţia care gestionează la nivel naţional PEAD (Planul European de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate), mai mult de jumătate din cantitate a fost distribuită la primării, fiind în depozitele acestora, dar ajungând în parte şi la beneficiari.
„Toată cantitatea va fi readusă în depozitul Consiliului Judeţean Suceava şi va fi înlocuită de un alt lot. Au fost o serie de probleme de conformitate doar la o parte din produse, însă s-a decis să fie înlocuit tot lotul de la nivel naţional”, a precizat Eugen Mogoş, directorul APIA Suceava.