Miercuri, în jurul orei 22.40, în municipiul Suceava, Emil M., de 42 ani, din comuna Ipoteşti, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mitropoliei, în momentul în care a ajuns în intersecţia cu strada Brădetului, nu a adaptat viteza la efectuarea virajului la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune frontală cu un stâlp de iluminat public amplasat pe trotuar, rezultând numai avarierea autoturismului.
„Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliţiei.