Deputatul PDL de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu apreciază faptul că parlamentarii USL i-au preluat ideea de a introduce uniforma în şcoli. Sanda-Maria Ardeleanu a precizat că în momentul de faţă, în Parlamentul României a ajuns în dezbatere un nou proiect de lege privind introducerea obligativității purtării uniformei școlare în instituțiile de învățământ preuniversitar de stat și particular. Ardeleanu a amintit că în aprilie 2013, Proiectul legislativ nr. 156/2012 cu privire la introducerea ținutei școlare obligatorii în învățământul general obligatoriu, liceal și profesional de stat și particular, printre al căror inițiatori s-a aflat şi ea, și care a strâns semnăturile a 70 de deputați PDL și UDMR, a fost respins în Parlament de majoritatea USL.
„Observăm acum că acest subiect este relansat în dezbatere de aceeași majoritate USL. Mă bucur că ideea noastră a fost în final preluată de colegii de la putere și, așa cum este firesc, voi susține proiectul de lege al colegilor USL întrucât principiile care stau la baza acestuia sunt cele invocate și de mine în repetate rânduri”, a declarat deputatul PDL de Suceava.