Luni, la ora 22.03, Gabriel H., de 22 de ani, din comuna Mușenița, angajat la un bar din Câmpulung Moldovenesc, a sesizat poliția despre faptul că a fost agresat.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că în timp ce era de serviciu, Gabriel H. a observat că la masa unor clienți pe care nu-i cunoștea a fost spart un pahar, după care aceștia au părăsit localul fără să achite consumația, motiv pentru care a ieșit afară după ei să le ceară banii.
Tânărul a fost lovit cu pumnul de Nicolae B., de 30 de ani, din comuna Șcheia.
„Partea vătămată a depus plângere pentru lovire”, se precizează în comunicatul poliţiei.