Deputatul PSD, Eugen Uricec, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că pe traseul viitoarei şosele de centură a municipiului Fălticeni ar putea fi amenajat un parc industrial care ar urma să deservească această zonă a judeţului. Eugen Uricec a spus, în cadrul unei conferinţe de presă, că proiectul pentru viitoare şosea de centură a municipiului Fălticeni trebuie revizuit, atât pentru a se lua în considerare amenajarea acestui parc industrial, cât şi eventual pentru construcţia acestei şosele cu două benzi de circulaţie pe un sens de mers. Uricec a precizat că acest proiect a fost preconizat a se realiza în perioada 2014 – 2020.
„Putem spune că a venit deja momentul ca el să fie atacat cu toate forţele, în sensul în care atât Primăria Fălticeni, cât şi persoanele implicate în administraţia judeţeană, parlamentarii, să facă puţin lobby astfel încât acest proiect să intre pe făgaşul normal”, a spus deputatul PSD de Fălticeni.