Problemele existente în municipiul Suceava cu privire la începerea furnizării agentului termic în sistem centralizat, dar şi starea de insolvenţă în care e află SC Termica SA Suceava i-au dat prilejul liderului liberalilor suceveni, deputatul Alexandru Băişanu, să-şi prezinte public două dintre teoriile proprii, cea a „creierului reptilian” şi a „bolţii boltite invers”.
Băişanu a făcut referire, în primul rând, la lipsa investiţiilor importante pentru modernizarea SC Termica SA Suceava, în special în sistemul de distribuţie şi transport a agentului termic. Pentru această problemă, Alexandru Băişanu a folosit teoria „creierului reptilian”.
„Dacă ne aducem cu toţii aminte, în acea perioadă, înainte de glaciaţiuni, animalele erau foarte mari şi foarte puternice. Conduceau şi reuşeau să reziste pe baza mărimii. Şi se luptau până la moarte şi niciodată nu mureau pe câmpul luptei. Lucrurile se întâmplau altfel. Chiar dacă jumătate din corpul dinozaurului cădea jos, era retezată, durerea ajungea la creier după o zi”, a explicat liderul PNL Suceava. El a precizat că acelaşi lucru se întâmplă în prezent, arătând că primarul Ion Lungu a condus Primăria Suceava într-un mod populist, doar pentru a atrage mai multe voturi din partea populaţiei. „Nu s-a investit sub nici o formă în lucruri esenţiale pentru suceveni, ci s-a investit în pavele. Dar niciodată nu s-a investit în lucruri esenţiale pentru Termica”, a declarat Alexandru Băişanu.
(10 oct 2013, 16:15:02