Luni, la ora 16.10, pe DJ 178, în interiorul localității Humoreni, comuna Comăneşti, Ioan S., de 21 ani, din localitate, conducea un atelaj hipo neînregistrat, iar la trecerea la nivel cu calea ferată, piciorul calului a intrat între șina de cale ferată și o dală de beton, moment în care animalul s-a speriat și a luat-o la galop.
Eva M., de 23 ani, C.L., de 1 an şi 8 luni, M.E., de 2 ani, M.S., de 5 ani, și M.I., de 6 ani, toţi din comuna Comăneşti, au căzut din coșul atelajului şi au suferit leziuni uşoare.
„Căruţaşul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliţiei.