Vineri, la ora 08.40, un echipaj de poliţie din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN2, pe raza localității Pătrăuți, a oprit pentru control autoturismul condus de Gheorghe B., de 42 ani, din comuna Vicovu de Jos.
În urma controlului autoturismului, în interior au fost identificate 969 pachete de ţigări fără banderole fiscale, cu o valoare de piaţă de 5.000 lei.
Bărbatul a declarat că a cumpărat țigaretele din Piața Vicovu de Sus, contra sumei de 5 lei/pachet, de la un cetățean ucrainean, a cărui identitate nu o cunoaște, și urma să le transporte în municipiul Suceava, pentru a le revinde unei persoane a cărei identitate nu o cunoaște, contra sumei de 5,5 lei/pachet.
Cele 969 pachete de țigarete au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar autoturismul a fost indisponibilizat.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, Gheorghe B. fiind reţinut pe bază de ordonanţă şi introdus în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă”, se precizează în comunicatul poliţiei.