Miercuri, la ora 20.10, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată de un băiat de 13 ani, P.A. din localitate, despre faptul că în jurul orei 18.30, persoane necunoscute i-au sustras telefonul mobil.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că în timp ce partea vătămată se deplasa pe strada Alexandru cel Bun, din localitate, doi tineri s-au apropiat de el, iar unul dintre aceștia l-a lovit peste mâna dreaptă, în care ținea un telefon mobil, care a căzut, iar celălalt l-a luat de jos, după care împreună cu primul s-au îndepărtat, alergând printre blocuri.
„Prejudiciul a fost evaluat de partea vătămată la 1.200 lei. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracţiunii de furt calificat”, se precizează în comunicatul poliţiei.