Autorităţile sucevene au definitivat programul manifestărilor care vor avea loc în Suceava de Ziua Bucovinei şi Ziua Naţională a României. Preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, primarul Sucevei, Ion Lungu, şi prefectul Florin Sinescu au prezentat în cursul zilei de joi detalii cu privire la organizarea celor două evenimente, Nechifor precizând că intenţia autorităţilor este ca de la an la an aceste acţiuni să aibă o amploare cât mai mare. Cătălin Nechifor a spus că pe 28 noiembrie vor avea loc simpozioane şi dezbateri în cadrul unei şedinţe oficiale care va avea loc la Consiliul Judeţean Suceava, Ziua Bucovinei urmând să fie sărbătorită într-un cadru festiv. Nechifor a anunţat că în după amiaza zilei de 28 noiembrie, pe esplanada din centrul Sucevei sau în sala mare a Casei de Cultură urmează să fie organizat „un spectacol de înaltă clasă” pentru a marca Ziua Bucovinei. În acelaşi timp, prefectul Florin Sinescu a precizat că de Ziua Bucovinei va avea loc o şedinţă specială a Colegiului Prefectural, în cadrul căreia va fi prezentată istoria Bucovinei. Sinescu a mai spus că în aceeaşi zi, în holul Palatului Administrativ va fi organizată o expoziţie în care vor fi prezentate personalităţile istorice ale Bucovinei.
La rândul său, primarul Ion Lungu a declarat că primăria urmează să contribuie financiar la organizarea evenimentelor dedicate Zilei Bucovinei. El a spus că pe 28 noiembrie va avea loc şedinţa Consiliului Local Suceava în cadrul căreia va fi sărbătorită Ziua Bucovinei.
( 3 oct 2013, 20:28:53