La Iulius Mall Suceava se deschide luni, 7 octombrie, la ora 16.30, expoziţia de pictură cu genericul „Vibraţia culorilor”, a artistului plastic sucevean Iulian Dziubinski.
Expoziţia, organizată de Iulius Mall Suceava, Societatea Artiştilor şi Amicilor Artelor Plastice din Bucovina şi Alianţa Pro Bucovina prezintă publicului un număr de 40 de lucrări în ulei.
Lucrările sale prezentate în expoziţii personale şi colective se regăsesc în colecţii particulare din ţară, dar şi din străinătate (Germania, Franţa, Anglia, SUA, Polonia, Israel, Grecia şi Italia). Expoziţia personală intitulată „Vibraţia culorilor” este găzduită de Iulius Mall Suceava în intervalul 7 octombrie - 7 noiembrie a.c.