Artistul plastic sucevean Constantin Severin deschide vineri, 4 octombrie, la ora 18.00, la Elite Art Gallery din Capitală, expoziţia de pictură cu genericul „Ierarhia Luminii” („Hierarchy of Light”).
Este o expoziţie inedită de pictură monocromă care cuprinde un număr de 18 tablouri în ulei pe pânză şi o instalaţie (pictură bifrons), intitulată „Ianus”, lucrări care vor rămâne pe simezele galeriei până în ziua de 18 octombrie a.c.
Expoziţia va fi prezentată de prof. univ. dr. Maria Ana Tupan, iar curator va fi criticul de artă şi scriitorul Corneliu Ostahie.
Cu acest prilej va fi lansat la Bucureşti primul album de artă al artistului plastic sucevean, publicat recent de Editura Tipo Moldova Iaşi.
Parteneri ai evenimentului sunt Biblioteca Bucovinei ”I. G. Sbiera” Suceava şi Consiliul Judeţean Suceava.