Miercuri, la Cărtureşti, a fost o zi importantă pentru membrii clubului de Public Speaking şi Leadership Toastmasters Suceava care au organizat prima ediţie a proiectului Toastmasters la Cărtureşti „Citeşte. Vorbeşte. Inspiră”, unde cinci speakeri ai clubului au susţinut discursuri despre cărţile lor preferate, stârnind astfel pofta pentru lectură a invitaţilor veniţi în număr mare la Cărtureşti.
Începând cu ora 19:00, Ştefan Ivan-Ţugui, preşedintele organizaţiei, a urat bun venit tuturor şi a prezentat în linii mari ce înseamnă Toastmasters Suceava, apoi a invitat-o pe Corina Roncea, moderatoarea serii să prezinte speakerii.
Astfel, pe rând Ema Tucaliuc, Liza Livan, Ioan Pascar, Ioana Prună şi Otilia Ivan-Ţugui au venit în faţa audienţei, vorbind despre bucuria de a citi şi împărtăşind cu cei prezenţi mesajul cărţii lor dragi.
Publicul a fost captivat de discursuri, şi drept dovadă, unele persoane nu au rezistat tentaţiei şi au cumpărat titlurile despre care s-a vorbit în acea seară.
Înainte de final, membrii Toastmasters Suceava au mai avut o surpriză pentru invitaţi, care au participat la o tombolă. Astfel, 5 norocoşi au câştigat premiile oferite de Cărtureşti, Acces Travel, Ia Bucovina şi Salvează Satul Bucovinean.
La sfârşit, preşedintele Toastmasteres Suceava a mulţumit pentru prezentă şi a invitat publicul la întâlnirile săptămânale care se desfăşoară la Clubul Artelor Vizuale din Shopping City Suceava în fiecare zi de luni, începând cu ora 18:30.