În zilele de 27-28 septembrie, Consiliul Judeţean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina, respectiv Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava şi Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în parteneriat cu Societatea Scriitorilor Bucovineni, Muzeul Bucovinei, Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava, Librăria Cărtureşti, Colegiul Naţional “Nicu Gane” din Fălticeni, Muzeul “Ion Irimescu” din Fălticeni şi Primăria comunei Mălini, organizează cea de-a XLV-a ediţie a Festivalului naţional de poezie „Nicolae Labiş” şi cea de-a X-a ediţie a Salonului literaturii române din Bucovina.
Evenimentele se vor desfăşura la Suceava, Fălticeni şi Mălini, debutând vineri, la ora 10.00, la Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava, cu deschiderea oficială a festivalului.
Cel mai longeviv concurs literar din ţară, Festivalul naţional de poezie „Nicolae Labiş”, îşi propune să descopere, să sprijine şi să promoveze noi şi autentice talente în rândul tinerilor autori de poezie de pretutindeni.
Juriul acestei ediţii este format din criticii literari: Mircea Martin – preşedinte; Alexandru Cistelecan, Adrian Dinu Rachieru, Mircea A. Diaconu, Vasile Spiridon, – membri.
Invitatii de onoare al festivalului vor fi reprezentanţii familiei Labiş, respectiv Margareta Labiş – sora poetului şi nepoţii Horia şi Andreea.